Astăzi, de la ora 22:00, la Paris, pe „Stade de France” va avea loc finala ediției 2021-2022 a Champions Legue, Liverpool și Real Madrid, urmând a se lupta pentru trofeul pus în joc.
„Cormoranii” au ajuns în finala de la Paris la capătul unui sezon fantastic, ratând la mustață o „cvadrupla” fără precedent in Anglia. Liverpool a trebuit să se recunoască învinsă în Premier League de Manchester City, câștigând însă Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei, ambele după finale tranșate la lovituri de departajare cu Chelsea. Elevii lui Jurgen Klopp vor să șteargă amarul din campionat cu al 7-lea trofeu al Ligii Campionilor. Liverpool a câștigat competiția în șase rânduri, ultima în 2018/2019, după o finală cu Tottenham.
Real Madrid este cea mai galonată echipă din istoria competiției. „Galacticii” au câștigat trofeul de 13 ori, un record, ultima dată în 2017/2018, chiar împotriva lui Liverpool. Echipa lui Carlo Ancelotti a pornit mereu cu șansa a doua în această primăvară. Real Madrid a pierdut impotriva lui Paris Saint-Germain, Chelsea și Manchester City, însă inspirația lui Karim Benzema s-a dovedit decisivă, purtându-și formația pe brațe către o nouă finală de Liga Campionilor. În acest sezon, „galacticii” au triumfat în La Liga și în Supercupa Spaniei.
Liverpool pleacă clar cu prima șansă în finala de la Paris, însă Real Madrid a demonstrat că nu trebuie subestimată, Paris Saint-Germain, Chelsea și Manchester City simțind pe propria piele acest lucru.
Echipe probabile Liverpool – Real Madrid: Liverpool: Alisson- Alexander-Arnold, Konaté, Van Dijk, Robertson- Henderson, Fabinho, Keïta- Salah, Mané, Luis Díaz Real Madrid: Courtois- Carvajal, Éder Militão, Alaba, Mendy- Kroos, Casemiro, Modrić- Valverde, Benzema, Vinícius Júnior
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER